Dragostea e un fel de v-aţi ascunselea, doar că între două inimi

vati
Nu caut bărbatul perfect pentru că m-ar plictisi îngrozitor. Dar caut un om bun care să găsească în mine sentimente care nu ştiam că există, lucruri pe care alţii nu le văd dincolo de machiaj. Îl vreau pe acel bărbat care să aibă curajul de a înceta să plutească pe marea mea pentru că e mai comod şi mai uşor să-ţi uzi doar vârful picioarelor; îl doresc pe acel bărbat care să îndrăznească să-şi scufunde trupul şi inima în oceanul meu fără frica de a se îneca, fără ezitarea de a descoperi frumuseţi nebănuite a căror existenţă nu se întrezăreşte la suprafaţa apei. Pentru că până la urmă, dragostea, la fel ca războiul este un act de curaj, de răzbire, nu a lumii exterioare, ci a omului din tine. Nu poţi găsi iubirea după care tânjeşti dacă n-ai curajul şi forţa de a o căuta. Chiar şi atunci când se află sub nasul tău, ea trebuie descoperită ca şi cum s-ar găsi la kilometri depărtare de tine. Dragostea e precum femeia, îi place să fie dorită, demascată de ea însăşi, căutată. Ca un fel de v-aţi ascunselea, doar că între două inimi.

Provoc bărbatul să mă iubească atât de tare încât întrebările pe care le avea până acum să se transforme în şiroaie de răspunsuri ce-mi curg pe coapse, contopind nevoia de mine cu frica de a recunoaşte. Vreau să mi se înfăţiseze în cale din întâmplare într-o zi de mai, pe aleea cu cireşi sălbatici, iar în ochii lui albaştri să sclipească norocul de a ne fi întâlnit. Şi atunci, nu va trebui să-i cer nimic pentru că-mi va da totul, nu voi fi nevoită să-l mint pentru că-mi va înţelege privirea. Vreau ca el să-mi ia în braţe dorul de a aştepta ceva ce ştiam că nu mai vine şi să-l mângâie spunându-i că acum totul e bine pentru că el a sosit în sfârşit. Vreau un bărbat care îşi acceptă slăbiciunea şi nu o ascunde, pentru că acolo unde ea se iveşte, îi voi oferi forţa mea, iar viceversa va fi impulsul fericirii noastre.

Pierduţi prin mulţime, să-l privesc de la depărtare şi să ştim în tăcerea noastră că el este al meu şi eu sunt a lui, iar lumea să-şi continue foşnetul nebun fără să ne deranjeze dragostea. Să fiu frumoasă nu pentru că m-am îmbrăcat cu rochia mea preferată, ci pentru că mă iubeşte el, iar asta se reflectă în zâmbetul meu. Să-mi deschidă fereastra camerei în care ne-am petrecut noaptea şi dimineaţa să ne trezească cearceafurile mototolite; pe masa unde-mi pregăteşte el micul-dejun, să găsesc trei trandafiri mov, rupţi din grădina noastră pe care îi plantasem primăvara trecută. I-aş mulţumi cu un sărut lung şi apăsat şi aş începe să dansez prin bucătărie fredonând o piesă jucăuşă, iar el mi-ai completa versurile pe care niciodată nu le reţin…

Dacă l-aş găsi, l-aş iubi, iar asta mi-ar fi de ajuns.