Anii trec, ei lasă praf în urmă şi mult dor

anii trec

Anii trec, ei lasă praf în urmă şi mult dor.

Cu toţii purtăm în suflete un alt suflet pe care l-am întâlnit cândva. Unii avem puterea să recunoaştem, alţii o ascundem după zâmbete şi rutina zilei. Însă, niciodată nu ne întrebăm cât de greu poate fi sau câte suflete cară un om în interiorul său. Încă nu înţeleg de ce o cruce pe care o porţi în ascuns se crede a fi mai uşor de cărat ca una ale cărei lacrimi se văd pe faţa omului…pentru că a purta în tine o dragoste nemărturisită, neîmplinită, este o cruce pentru om. Şi braţele acestei cruci îţi cuprind atât de tare inima şi sufletul încât cu fiecare zi ce trece vei respira mai greu, vei zâmbi mai puţin, până când nu vei mai crede în dragostea ta. Şi nimic nu ucide sufletul ca sabia celui care renunţă la iubire.

Dragostea este, adesea, un salt uriaş ce desparte două suflete de pe tărâmuri diferite şi puţini sunt cei care au curajul să sară. Unii nu o fac din frică, alţii dintr-un orgoliu prostesc. Unii pentru că nu cred că este dragostea care o merită, alţii pentru că şi-au pierdut speranţa. Oricare ar fi motivul din spatele acestei reţineri, orice dragoste, chiar dacă abia mai vlăguieşte, merită o încercare din partea noastră. Este de preferat să fii omul care regretă ceva ce a făcut decât laşul care şi-a păstrat mâinile curate. Prea multe iubiri nu se împlinesc pentru că spunem prea repede “nu” şi prea târziu “da”, pentru că alegem să îl purtăm pe celălalt în gânduri şi nu la braţele noastre. Încă suntem orbi şi nu vedem că această teamă de eşec este doar o treaptă spre măreţia iubirii, că dragostea le surâde celor care au curajul de a se arunca în gol şi de a-şi asuma ceea ce simt.

Regretul de a nu fi trăit o iubire în complexitatea ei se va transforma într-o pace lăuntrică doar atunci când ai făcut tot ceea ce ţi-a stat în puţintă pentru ceea ce simţi. Doar atunci când ai avut curajul să rupi tăcerea buzelor tale, să rosteşti numele ce-l porţi în suflet şi să lupţi. Pentru dragostea ta trebuie să lupţi în fiecare zi. Şi îţi vei da seama că trebuie să te opreşti atunci când va sosi aceea dimineaţă in care va trebui să lupţi şi pentru dragostea celuilalt. Atunci va fi momentul să pui punct şi să te împaci cu tine. Pentru că ştii că ai făcut tot. Pentru că nu putem înlocui iubirea celuilalt cu dragostea noastră.

Anii trec, ei lasă praf în urmă şi mult dor. Îl mai ştii pe acel bărbat pe care nu l-ai văzut de câţiva ani, dar de care îţi aduci aminte la fiecare ploaie?! Acum nu mai sunteţi iubiţi, nu sunteţi nici duşmani, ci doar doi străini purtând amintirile celor ce aţi fost cândva. Doar tu ai rămas aceeaşi. Farmecul tău constă în puterea de a te opri înainte de a fi prea târziu. Pentru tine. Pentru noi.

Ei văd ceva irezistibil în noi

66377e997b3ba47d890c1ec121c46112
Tu eşti cea care –
ai absolvit facultatea, ţi-ai luat un job, ai un program care începe la ora 6 dimineaţa; sau, te-ai căsătorit cu băiatul pe care l-ai cunoscut în liceu, ai devenit mamă, iar acum jonglezi între postul de soţie şi nopţile albe din concediul…de maternitate; sau, ai peste 30 de ani, eşti singura necăsătorită dintre prietenele tale sau poate eşti proaspăt divorţată după un mariaj care a început la 21 de ani, plus că ţi-au apărut primele fire albe pe care le-ai ’ucis’ în faţa oglinzii din baie sau poate eşti doar tu, o femeie cu o mie de gânduri şi o singură viaţă care trăieşte extazul şi agonia pe tocuri de 12 cm, purtând în geanta neagră arma supranumită ’rujul roşu’. Oricare ai fi tu, eşti o mie de femei într-una singură. Eşti acum şi aici şi, uneori, e de ajuns ca să spulberi liniştea lui…

Dar vezi tu, peste carisma şi frumuseţea ta, ca şi peste viaţă, timpul aşterne praful care acoperă. Se întâmplă inevitabil şi nu e bine. Şi aici intervine el; te priveşte pătrunzător şi îndepărtează lin, cu respiraţia lui, particulele de praf aşternute peste strălucirea diamantului din tine pentru că recunoaştem sau nu, ne validăm feminitatea şi senzualitatea din noi prin ochii lor albaştri sau căprui, prin atingerilor lor masculine. Indiferent de vârstă sau culoarea ojei, ne place la nebunie să fim dorite, curtate şi răsfăţate chiar şi atunci când totul se întâmplă în tăcere prin priviri surprinse dintr-un colţ de cameră, retras.

Acest joc al atracţiei este cu atât mai delicios şi acaparant cu cât el nu se consumă decât foarte rar. Un gând sau o imagine naşte în mintea unui bărbat existenţa unei posibilităţi sau trezeşte dorinţe pe care realitatea însă le-ar spulbera cu concretul ei. Aşa că, preferăm (tacit) să rămânem în lumea ispititoare a ipoteticului unde totul şi nimic este posibil în acelaşi moment.

La serviciu, noul tău client sau colegul de la departamentul cu un etaj mai sus presară în discuţiile voastre replici cu dublu înţeles şi uşor picante; râdeţi joviali, vă tachinaţi, dar păstraţi nota profesională în aparenţă. Urci cu liftul la etajul 6 şi taman în acelaşi minut apare noul tău vecin, brunet şi desigur, frumos, care urcă şi el la etajul 5. Vă salutaţi uşor rece, luaţi tăcerea în braţe şi după ce coboară zâmbeşti ca o copilă pentru că ai observat că te-a scanat cu colţul privirii în acel jumătate de minut. Se apropie sesiunea, îţi iai sacul cu cărţi şi te duci la biblioteca din centrul oraşului unde tipul din anul 4 de la Drept primise loc chiar în faţa ta. Desigur, te prefaci că citeşti paginile pentru că de fapt mintea îţi zboară ca un porumbel şi nu te poţi concentra. Vă surprindeţi reciproc privirile din când în când ca nişte hoţi şi apoi, plecaţi capetele asemenea copiilor pedepsiţi. Poate ajungeţi chiar să vă salutaţi în pauza de cafea de la tonomat. Seara, la un pahar de vorbă, tipul nou-venit în gaşca ta îţi zâmbeşte constant cu subînţeles şi caută să te ademenească în discuţii pentru că îi plac replicile tale tăioase, dar şi rochia ta roşie din aceea seară, uşor transparentă…

Toate aceste întâmplări banale, guvernate de hazard, trezesc femeia din noi pe care uneori viaţa o pune într-un colţ de umbră, amintindu-i că există, că este frumoasă şi dorită pentru că minţile şi trupurile noastre, au fost create pentru a fi admirate şi uneori, chiar cucerite. Sunt aceste flirturi gratuite, nevinovate, un păcat? Este gândul totuna cu fapta când nu se concretizează? Este de condamnat ceea ce mintea gândeşte sau ceea ce trupul face? Imi amintesc replica unui personaj dintr-un serial jucat de bărbaţi care zicea, el fiind căsătorit, că atunci când doreşti o femeie care se întâmplă să fie alta decât iubita ta soţie, închizi ochii pentru câteva secunde şi doar ţi-o închipui, iar asta îţi ajută mariajul să meargă mai departe. De unde trag concluzia că este suficient ca o femeie să devine posibilă în imaginaţia unui bărbat pentru ca fructul interzis să nu mai fie de neatins. Aşa o fi? Dar cine ştie ce stă ascuns şi clocoteşte în mintea noastră? Cert este că o atingere, o privire, un cuvânt pot să nască poveşti de viaţă acolo unde se aşternea doar praful. Şi atunci…

– Dorinţa de a fi admirată te face o libertină?
– Nu, domnule. Mă face femeia pe care bărbatul din tine o doreşte