Ne pricepem mai bine să căutăm dragostea decât să o păstrăm

fbb5b731d8cc15301a8b431dacc19009
Unii oameni caută dragostea o viaţă întreagă şi nu au şansa de a o întâlni decât probabil tangenţial, alţii o găsesc după ani de căutări peste mări şi ţări străine sau poate chiar sub nasul lor. Dar ce se întâmplă cu oamenii care găsesc fericirea înainte de a fi pregătiţi pentru ea? Pentru că timpul nepotrivit nu vine doar prea târziu, ci şi prea repede. Şi mai ales ce te faci cu dragostea după ce ai prins-o de un picior, ca să nu-ţi mai scape?

De mici suntem îndemnaţi să atingem succesul, să ne găsim calea în viaţă, chiar fericirea, dar ce trebuie să faci după ce ai gustat din toate aceste bunătăţi? E ca în filmele romantice cu happy ending, în care doi oameni tineri şi frumoşi au în sfârşit curajul de a fi împreună sărutându-se pătimaş în aeroportul unde ea era pe punctul de plecare, doar că cele 120 de minute se terminau odată cu sărutul lor. Ce se întâmplă după, nici regizorul nu cred că ştie…

Toţi vrem o dragoste nebună – nebună, doar a noastră, egoistă şi pătimaşă şi cred că suntem nefericiţi pentru că ne pricepem mai bine să căutăm decât să păstrăm ceea ce am găsit. În drumul nostru ne place să scotocim printre oameni, suflete, frunze şi gânduri, să ne amăgim de propriile aşteptări, să suferim pentru iubiri care nu ne merită, să aşteptăm ceva ce nu mai vine niciodată. Ne place să fim mai mult vânători decât vânat şi cum ai putea să întâlneşti dragostea când nu accepţi să fi prada ei? Câteodată, secretul în a găsi este să încetezi să mai cauţi pentru că atunci când ceri cel mai puţin de la viaţă, vei primi cel mai mult.

Când dragostea te-a găsit ai învins doar într-o luptă, iar ceea ce urmează după este războiul pe care şti că l-ai câştigat doar la sfârşitul vieţii, dacă ai reuşit să păstrezi aceleaşi braţe puternice în jurul gâtului tău. Când ai găsit dragostea, nu te afli la sfârşitul căutărilor, ci la începutul regăsirii de sine, iar lupta pentru păstrarea ei este mai complicată decât însăşi căutarea.

Dragostea asta este ca o pasăre frumoasă, dar răsfăţată. Ştie că ai nevoie de frumuseţea ei, dar ştie şi ea că trebuie să-i cânte cuiva. După ce reuseşti să o prinzi sau ai norocul să se oprească exact în cireşul din faţa casei tale, nu o poţi păstra în colivie pentru că s-ar simţi prizonieră în braţele tale, nu poţi să te prefaci că o ignori pentru că s-ar simţi neglijată, nu poţi să o alungi cu mătura pentru că ţi-e indispensabilă sufletului. Nu poţi decât să o laşi să zboare de câte ori vrea ea, dar să-i dai mereu motive să se reîntoarcă la tine. Cred că aşa păstrezi ceea ce deja ai câştigat.

Anunțuri