Fill the blanks


Gândurile astea sunt tare cochete. Se topesc în cuvinte care îmbracă mii se rochii. Unele poartă tristeţea şi amărăciunea sufletului, alte lovesc şi dor ca un pumnal, dar sunt şi cele care se îmbracă în fericire, brodate cu puţin extaz. Pentru tipare de rochii cusute din cuvinte felurite, vă recomand cu căldură să vizualizaţi ţinuta aleasă de invitaţii mei – alb, negru sau colorat, codimentat cu suflet!

picioare

by Blossom Blue

Prima dată l-am întâlnit aruncat undeva într-o poză…Noroc pe capul meu, căci îmi făcusem cont pe tot feluri de site-uri, ca să-mi spăl ochii după orele de studiu. Asta după precedentul creat de urechi, care fuseseră răsfăţate în numeroase rânduri, cu aceeaşi ocazie. Dureros de recunoscut, dar cele mai dese momente din viaţa mea (nota bene, deocamdată!), după cele de învăţat, sunt astea, în care nu mai sunt în stare sa scot două vorbe (sau daca sunt, nu am chef), voind doar să mă detaşez, ascultând muzică si răsfoind internetul (o altă carte ar veni greu de suportat, oricât de mare fan al beletristicii aş fi).

Revenind, a fost dragoste la prima vedere, un blind date pe dezbrăcate. Previzibilă mişcare, am dat search pe Google să văd dacă găsesc mai multe informaţii. S-a dovedit că ne aflasem, în tot acest timp, la un click distanţă. Nerăbdătoare, am intrat aşadar pe primul link. Era acolo, era primul. Primul vers al poeziei pe care o vedeam pentru prima dată, On the blue shore of silence de Pablo Neruda. Şi acest vers spunea simplu: I need the sea because it’s teaches me…
Cu cât m-aş stradui să explic mai pe îndelete, cu atât aş face mai mică şi mai lipsită de putere trăirea încercată odată cu (re)găsirea acestor cuvinte. Ca în dragoste (la prima vedere ori ba), nu-i aşa? Ceea ce ştiu e că au urmat momente de tăcere a minţii, de zâmbete, de durere, dar şi de mulţumire.

Cu toate acestea, cu mare efort de sintetizare, vă las cu o cât-de-cât aşezată parte a gândurilor mele, cu un mic răspuns care încearcă a fi punctual. Ca un copil de şcoală primară, încep:
-Am nevoie de mare pentru că mă învaţă…Tot ce nu am învăţat. Tot ce am învăţat şi am vrut să uit (recunosc, de cele mai multe ori, din comoditate). Tot ce am uitat să învăţ. Şi mai ales, cum să învăţ. Asta pentru că în momentele în care nu mai vrei să evadezi din tine, ci în tine, căile superficiale-şi pierd urma, sau, mai rău, desenează un cerc, mereu de aceleaşi dimensiuni, de-a dreptul plictisitor, şi prin urmare, dezamăgitor. Şi atunci ştii că ai nevoie de propriul tău ecou.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s