Clişeu cu iz de literatură şi dor de vară


Gândurile astea sunt tare cochete. Se topesc în cuvinte care îmbracă mii se rochii. Unele poartă tristeţea şi amărăciunea sufletului, alte lovesc şi dor ca un pumnal, dar sunt şi cele care se îmbracă în fericire, brodate cu puţin extaz. Pentru tipare de rochii cusute din cuvinte felurite, vă recomand cu căldură să vizualizaţi ţinuta aleasă de invitaţii mei – alb, negru sau colorat, codimentat cu suflet!

mada

Special guest – Solaris

De zile întregi plouă mocnit(halal iarnă) iar între zi şi noapte e doar o diferenţă de nuanţă(la propriu). După fiecare paragraf din cartea DE CITIT îmi aloc un moment ca să-mi înlătur din minte Lacustra lui Bacovia şi senzaţia de plumb. Resimt răceala descoperirii lui, senzaţia sumbră că semănăm, mila. Certitudinea că semănăm, resemnarea.
La scurt timp după, m-a fascinat Blaga şi transcendenţa luminii. Mi-am zis că-s paradoxală şi mi-am pus întrebări. Apoi am ştiut că-s om. Apoi…
…Azi nu mai ştiu exact ce ştiu. Prin urmare, m-am aliniat lumii şi vreau să devin ”om mare”, cu jobul lui( obligatoriu ”serios”), la casa lui şi toată suita de pronume posesive.
Am blamat la fiecare colţ de stradă, cu fiecare gând, cu fiecare privire ironică amestecată cu compasiune clişeul iar acum, când îmi izbesc cu violenţă fruntea de cel mai mare dintre ele mă scot cu forţa din mine ca să pot înainta. Şi înaintez! Cu paşi străini dar cu voinţa mea.
Unii numesc stadiul acesta, invocând argumente verosimile, responsabilizare. Poate dacă nu mi-aş simţi mintea vuind mereu, aş putea să stabilesc pentru fiecare dintre concepte un câmp lexical, aş putea veni cu propriile-mi argumente. Asta după ce am argumentat care dintre teorii mi-ar putea furniza liniştea. Da, funcţionez pe baza argumentării în cascadă.
Bizareria e că n-am nevoie de o revelaţie sau de zile de meditaţie pentru a-mi găsi echilibrul ci de o zi de vară. De o noapte caldă în care să citesc la lumina lămpii pe balcon şi să-mi intre fluturi în cafeaua caldă. De o dimineaţă în care să mă trezească soarele, puţin după răsărit. În care să simt că este lumină şi căldură pentru a alimenta orice vis.
Vara-mi pare mai îngăduitoare cu visătorii. Ziua e lungă, ai timp de planuri, de bifat liste. Ai timp să te impiedici în reverii, să cazi, să-(ţi) revii (la realitate). Rănile se vindecă mai uşor. Ai timp de minute în care să crezi în atemporalitate.
Da, vara sunt simplă. Probabil, nu-n sensul bun, ci-n sensul banal( sau ăsta-i sensul bun?!). Da-mi asum. Că-s fericită!
Iarna e anotimpul pragmaticilor. Încerc să o accept. Deşi-mi lipseşte căldura. De orice fel!
În fiecare dimineaţă simt cum cenuşiul sapă cratere. Ştiu că de cele mai multe ori le adâncesc. Mai sunt şi dimineţi în care întrevăd o rază de soare. Atunci merg în urma mea şi-mi acopăr urmele.

Anunțuri

2 gânduri despre “Clişeu cu iz de literatură şi dor de vară

  1. Draga Bia, rupta de timpul ciudat in care traim, n-am prea inteles rolul facebook-ului. De ceva timp insa, il deschid cu infrigurare, mereu, fie sa-mi iau ceasca de cafea calda pentru diminetile reci, insorite – cum or fi ele – fie seara, sa sorb in liniste, un ceai cu aroma de gand frumos.
    Iti multumesc pentru asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s