Iarna este o femeie rănită


38551c921fd4c9fff9e71f81b0f1c7fb
Îi displăcea alcoolul. O ardea pe interior. Dar într-o seară monotonă, întâlnise într-un bar de jazz un tip înalt, brunet, îmbrăcat într-un costum de-un albastru persan; încrezător şi uşor misterios în privire comandă cu un aer galant, pentru femeia cu mănuşi negre, un pahar de whisky. Ea, zâmbind cuceritor, îşi lipi buzele rozalii de peretele rece al paharului şi gustă elegant. Apoi, îşi muşcă buzele uşor, roşindu-le, şi adulmecă încet tăria; era un whisky bâtrân cu nuanţe de vişină amară – puternic şi dulceag. După câteva înghiţituri simţi cum corpul i se învăluie în căldură, iar gândurile tumultoase i se linişti. Demult nu-şi mai auzise mintea tăcând. Simţea că pluteşte în neştire. Îi plăcea. Pierzându-se în sine, oprise lupta ce o ducea pentru câteva momente şi respiră liberă – de ea şi propria-i raţiune.

Se lăsă în voia muzicii şi în braţele domnului galant. I se şopti la ureche vorbe dulci, siropoase. Ea îi răspundea cu o gropiţă în obrazul drept şi ochi sclipind, iar la final, când se hotărî să plece, a fost rugată să mai rămână. Şi atunci ea îi spuse calm, resemnată, că nu mai poate să rămână niciodată şi pentru nimeni, că alese cândva să nu plece decât în zori de zi şi că lumina dimineţii îi ştirbi sufletul. Cu vorbe reci şi nici o clipire de gene, îi povesti domnului cum nişte ochi căprui rupse barbar, în bucăţi infinite, inima-i tânără de atunci şi o împrăştie fără urme în văzduhuri înalte. Dacă ar fi ştiut, le-ar fi cerut ochilor căprui să-i lase rămăşiţele măcar în sânul mării. Apa i-ar fi spălat durerea, iar valurile ar fi cusut-o înapoi, întreagă. Acum, era doar minte rece, într-un corp femeiesc, fără pasiune în priviri, ci doar delicată în gesturi. Îşi agăţase sufletul de draperia turcoaz şi-l lăsă zile în şir în bătaia soarelui. Vroia să-l usuce de sentimente.

I-a mai mărturisit că atunci când sufletul ţi-e sfărâmat nu te poţi apuca de construit din nou decât dacă te-ai regăsit, că nu poţi oferi unui om dragoste dacă ai pierdut-o cândva, că nu poţi iubi râuri când tu, de fapt, eşti marea. Şi i-a mai spus că o inimă poate fi recliclată doar atunci când o mai ai, dar acum, ea are în sinea ei doar o iarnă ce nu se va încălzi nicicând, oricâte flăcări ar cuprinde-o…

Anunțuri

2 gânduri despre “Iarna este o femeie rănită

  1. Cat de frumos si cat de adevarat.. Dupa o deceptie cu greu mai ramai 🙂 „atunci când sufletul ţi-e sfărâmat nu te poţi apuca de construit din nou decât dacă te-ai regăsit” – regasirea si curajul te mai pot face sa iti doresti sa contruiesti! Felicitari draga mea, m-a incantat textul :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s