Îl ura şi-l blestema. Îi era mai uşor aşa decât să accepte că a fost iubirea ei


b1f46153a3cff8a4fd4f8028f6c36954
Au trecut 10 ani prin poarta clepsidrei de la aceea noapte dintr-o ianuarie târzie; un deceniu tumultos de la ultima privire. Ei nu ştiau atunci că nu se vor mai întâlni niciodată şi că momentele în care se tachinau sau se luptau cu orgoliul celuilalt vor ajunge la capăt. Dacă soarta le-ar fi şoptit în treacăt că aceea noapte de ianuarie era sfârşitul ce nu începuse nicicând, poate cei doi tineri nebuni ar fi lăsat armele jos, iar inimile s-ar fi iubit fără oprelişte. Dar vezi tu, omule, vieţii îi place imprevizibilul, se hrăneşte din mândria noastră, dar mai ales, adoră să trezească la lumina zilei pasiunile ce dorm ascunse în întuneric.
Cândva ochii lor săgetau dorinţe arzând, dar azi, după atâţia ani de depărtare, îţi vine să te întrebi, oare cât de gros e peretele de gheaţă pe care timpul l-a ridicat între două priviri?! Mai poate un foc stins şi acoperit de praful timpului să reaprindă pasiuni uitate?! Ea şi-a folosit aceşti ani ai vieţii încercând să-l şteargă din gânduri, dar mai ales din suflet. Îşi păstrase frumuseţea exterioară, dar era pustiită în sinea ei. Arse în aceste mii de nopţi din nou şi din nou amintirile cu el până când îşi consumase fiinţa. Acum nu mai era nici înger, nici demon. Doar era, plutind în profana-i existenţă.
În momentele de agonie retrăia noaptea când îl văzuse pentru prima oară. Atunci, adrenalina îi injecta venele şi sângele începea să-i clocotească. Îl ura şi-l blestema. Îi era mai uşor aşa decât să accepte că a fost iubirea ei. Rememora încet cum îl zărise pentru prima dată rătăcit în mulţime. Îşi amintea că era un libertin dansând nebun în braţele muzicii care îl elibera. Şi-a fixat privirea uşor demonică pe el şi apoi a făcut un pariu cu sora conştiinţă şi cu fratele orgoliu, zicând: “ În seara aceasta eşti al meu, băiete!”. Îl cercetase aşa cum uliul îşi observa prada din penumbră. Îi observase mişcările şarmante, atitudinea de cuceritor, iar apoi îşi pregătise strategia, scoase armele şi porni la atac. Atunci, a dezvaluit puterea farmecului din ea, a descătuşat mrejele carismei şi l-a prins în ele ca pe un trofeu al seducţiei. Revedea mâna lui oprindu-se în părul ei de abanos, adulmecând uşor mirosu-i de iasomie dulce. Şi mai ales, îşi reaminti când el îi strânse viril mijlocul şi se lăsă înnebunită de muzică şi de ochii lui. A fost prima lor îmbrăţişare.
De cele mai multe ori în viaţă atingerile oamenilor i-au adus căldură, duioşie, i-au şters lacrimile, dar au fost şi acele atingeri care au adus gânduri negre, durere şi dor. El era aceea atingere. O îmbrăţisare i-a arătat că nu era invincibila care se credea, stăpână pe pornirile ei şi liberă în jocul dragostei. O îmbrăţisare a pierdut-o pentru totdeauna. Şi cum să-şi regăsească inima în el când Haos era numele lui?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s