Ea şi noaptea


b1cddd63a4c83df00f892399c1c797f6
Iubea noaptea şi profunzimea ei. Îi plăcea să-şi ascundă sufletul în mister şi să se joace cu reflexia lunii. Îşi trăia viaţa în întuneric aşa cum ceilalţi o făceau în lumina zilei. Avea voinţă, caracter, era chiar frumoasă. Şi ceea ce-l atrăgea la ea era faptul că nu încerca să impresioneze. Ea nu vroia să seducă. Ea vroia doar să fie – în întunecime. Niciodată nu-i sărută buzele rozalii în zori de zi căci îi interzicea să rămână în patul ei după orele 3 dimineaţa. Şi totuşi, nu-i cerea mai mult decât ea putea oferi. Îşi petreceau nopţi de vară, ploioase, în mansarda ei cu pereţi turcoaz şi perdele de culoarea untului. Umbra cireşului din faţa casei le mângâia trupurile goale şi istovite printr-o fereastră mare, iar vântul ce adie uşor îi răcori în miez de noapte; şiroaiele de vin de pe coapsele ei se prelingeau în noapte ca râurile lăsând dâre din aroma de muscat verde-gălbui pe pielea-i fină; tâmplele li se uniră încet într-un sărut al buzelor cărnoase, iar respiraţia le era greoaie, sacadată.
Cândva, un domn înalt, brunet, înfipse o săgeată în inima ei. Nu-şi iertă niciodată greşeala de a nu fi purtat scutul. Acum, ea îşi dăruia trupul în noapte, purtând mănuşi negre, dar niciodată sufletul. Nu reuşise să scoată săgeata, ci doar rupse o bucată din ea; durerea exista încă, acolo înăuntru, doar că timpul trecut reuşise să o adoarmă. Şi-atunci alese să trăiască în noapte. Îi era frică că realitatea dimineţii îi va retrezi durerea şi pasiunea care o răniră atât de tare cândva. Ştia în sinea ei că dacă se va arăta în lumina zilei, va reaprinde aceea dragoste care o consumase atât de mult. Era dragostea care-i ridică sufletul, iar apoi îl mistui. Aceea dragoste care o făcu să simtă în aceiaşi clipă a trăirii, atât bucurie, cât şi durere. Este vorba despre dragostea adevărată în care esenţa pasiunii se hrăneşte din însăşi durerea. Dar oare ar putea îndura şi îmbrăţişa din nou aceea dragoste?! Ar fi capabilă să suporte intensitatea extazului şi agoniei într-un singur sărut fără să-şi consume fiinţa?!
Aşa că-l accepta pe cel din noapte care nu cerea, nu întreba. El era o dragoste care-i liniştea mintea şi-i hrănea trupul. Îl aştepta purtând mănuşile negre şi era suficient atât

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s