Când eu m-am scris


1464916_10202707159266262_789272780_n

Era într-o dimineaţă cristalină de iarnă. Cerul greoi şi cenuşiu îngheţase; doar  fluturii de zăpadă dansau lin în faţa casei sale. Avea flori de gheaţă pe ochiul de geam ascuns după turcoazul perdelei, iar pufoşenia mică cu ochi mari, negri stătea pitit sub pătura de caşmir, lângă şemineu. Ea, emana un miros proaspăt de prinţesă a iernii, iar culoarea întunecată a părului ei mătăsos contrasta imperios cu zăpada de afară şi cu pielea-i catifelată, albă. Stătea cuminte, întinsă pe cearceafurile de mătase, iar chipul ei emana o gingăşenie care ar fi înduioşat şi cel mai aspru vânt din lume. Era atât de liniştită şi calmă în fierbinţeala aşternuturilor…[ Nu văzusem niciodată până atunci cum arată fericirea în tăcerea unei camere. ]

Ca un copil somnoros şi mult prea devreme trezit, refuza naivă strălucirea zăpezii ce pătrundea timid cotloanele încăperii încălzite. Îşi rostogoli trupul fraged în stânga şi în dreapta şi apoi îşi opri privirea dulceagă pe albul de afară. Atunci, un fior crud, de gheaţă, îi răscoli trupul adormit şi viaţa se trezi în ea. Se ridică din pat, îşi acoperi pielea caldă cu un halat de culoarea petrolului şi îşi mângâie duios prietenul îmblănit care se tolănea leneş lângă şemineu. Apoi, se îndreptă desculţă, cu paşi mici, spre sertarele bibliotecii de stejar. Se opri lângă primul raft fără respiraţie. Simţi cum o foame nebună îi năvăleşte mintea şi corpul – o foame de scris. Căuta o foaie albă, goală. O alese cu privirea din tencul de file de pe raft, o desprinse uşor cu mâna dreaptă şi apoi îi adulmecă încet mirosul proaspăt – o ispiti. Cu mâna stângă cauta pipăind în penumbră, într-o cutie veche, un creion galben cu vârful puţin tocit. Îl luă, îl roti jucăuş cu degetele ei de pianistă şi se cuibări din nou în căldura cearceafului de mătase. Calmă, cu gesturi feminine, îşi aşeză pagina albă pe genunchii ce se ascundeau sub halat şi o privi îndelung pentru câteva clipe..

În faţa acestei pagini albe trăia cea mai intimă şi profundă relaţie a ei. Era aproape goală, vulnerabilă în sentimente, cu mintea năucită de realitatea unei dimineţi de iarnă şi cuprinsă de o uşoară euforie. Îşi pieptănă uşor părul negru cu degetele de la mâna dreaptă şi îşi sprijini gropiţa din bărbie pe umărul ei stâng. Era atât de gingaşă şi pasională în mişcările ei line…Se pregătea să rupă pentru totdeauna lacătulul cu care sufletul îi era închis şi să reverse în golul unei pagini albe tot ce purta în ea – căra o minte cu sentimente.

Nu ştia că niciodată în viaţa ei nu fusese atât de sinceră aşa cum avea să o facă acum. A ales să se dăruiască unei pagini cu o pasiune şi durere pe care nu le mai gustase. O încerca şi un sentiment pe care nu-l dezluşise din prima căutare în sine. Era frica – frica de a nu fi sincer cu tine însuţi. Cum ai putea căuta adevărul în alte relaţii, când în cea cu tine nu ai curajul de a fi?! Şi totuşi, îşi lăsă mâna stângă să deseneze câteva cuvinte cu creionului galben.

−  Şi-a spus că va încerca. Va învăţa sinceritatea. −

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s